Generale

Petrolul și de ce nu ar mai trebui să consumăm plastic

Petrolul și de ce nu ar mai trebui să consumăm plastic

În 2021 nu prea mai găsim nimic ce nu conține cel puțin o bucățică mică de plastic. Chiar dacă la începuturi, plasticul a fost necesar, acum plasticul devine din ce în ce mai toxic pentru noi, dar ce e și mai grav, devine din ce în ce mai toxic pentru animale. 

Rugămintea mea ar fi, dacă poți, încearcă să consumi din ce în ce mai puțin plastic, nu mai folosi linguri, furculițe, farfurii, pahare, etc. de unică folosință, acestea din urmă oricum vor fi interzise de Uniunea Europeană anul acesta,  încearcă să mergi din ce în ce mai mult pe jos sau cu bicicleta și încearcă să te îndepărtezi de mașină, nu cred că e mereu necesară. 

Citește și: se crede că sunt peste 100.000 de munți neexplorați sub oceane

Poate următoarele informații te vor ajuta să te convingi: 

  • 60 de milioane de litri de petrol și ulei sunt deversate în râuri și fluvii, ce ajung mai apoi în oceane.
  • Dacă vom consuma plastic în același ritm ca până acum, până în 2050 va fi mai mult plastic decât pește în oceane.
  • În 35 de ani, cantitatea de petrol necesară pentru a produce noi obiecte din plastic va ajunge la 20% din producția totală de petrol, față de 5% cât este acum.
  • Reciclarea unei tone de plastic poate economisi până la 7.500 de litri de petrol.
  • Pungile de plastic aruncate în ocean omoară peste 1 milion de creaturi marine în fiecare an.
  • O cantitate echivalentă cu un camion de gunoi se aruncă în oceane în fiecare minut, însumând 8 milioane de tone de plastic

Sursa: hartareciclării.ro

About Author

Capotescu Claudiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *