More

    De cât timp e nevoie să devii milionar?

    Mulți oameni care au activat profesional timp de mulți ani nu își dau seama câți bani au câștigat pe parcursul carierei lor. În acest studiu, analiștii de la Picodi.com au calculat câți ani de muncă sunt necesari pentru a câștiga 1 milion de euro în diferite țări, luând în considerare salariul mediu.

    Studiul Picodi a inclus 102 țări. Cetățenii Elveției sunt cei mai avantajați, putând să câștige primul milion în 15 ani și 3 luni, adunând toți banii câștigați dintr-un salariu mediu. Pe locul al doilea se situează Singapore, cu 18 ani și 2 luni, în timp ce locul al treilea este ocupat de Luxemburg, unde oamenii trebuie să muncească timp de 18 ani și 6 luni pentru a ajunge la milionul de euro. SUA și Islanda se află în topul cinci, cu 21 de ani și 3 luni și, respectiv, 22 de ani și 5 luni.

    În acest clasament, România se situează pe locul 52, iar un angajat care câștigă un salariu mediu va avea nevoie de 117 ani și 3 luni pentru a câștiga un milion de euro. Cu acest rezultat, România se plasează înaintea țărilor precum Panama, Mexic sau Bosnia și Herzegovina (cu 23 de ani).

    În același timp, lucrătorii din Ungaria vor ajunge la milionul de euro cu 17 ani și 8 luni mai devreme (locul 47 – 100 de ani și 11 luni), iar diferența dintre România și Croația este de 30 de ani și o lună (locul 44 – 87 de ani și 4 luni).

    Un milion de euro valorează mai mult de 500 de ani de muncă în Nigeria (554 de ani), Uganda (559 de ani și 8 luni), Egipt (646 de ani și 8 luni) și Pakistan (664 de ani și 6 luni).

    Datele despre salariul mediu lunar net sunt furnizate de Numbeo, unde utilizatorii din întreaga lume monitorizează salariile prin intermediul chestionarelor lunare. Pentru conversia valutară, s-a folosit cursul de schimb mediu de la Google Finance pentru martie 2023. Graficul cu toate datele utilizate în acest studiu poate fi găsit aici (↓.pdf).

    Abonează-te la newsletter

    Si noi iti vom trimite o informatie valoaroasa in fiecare zi!

    - Advertisement -

    Ultimele postari

    Poate te intereseaza si...